miércoles, 24 de mayo de 2017

Interviu "handmade" cu şi despre Verona Art Studio

                Interviu  "handmade"  cu  şi  despre  Verona  Art  Studio


Bună,

1)VeroNika  e persoana care a ideat  şi creat brandul "Verona Art Studio"... câteva cuvinte despre Dvs?

Sunt în primul rând mama a doi copii și soție. Am absolvit două facultăți: contabilitate și audit și dreptul. Am luat și licență în avocatură. Dar am iubit lucrul manual încă din copilărie.


2)Toate creaţiile sunt 100% handmade, vă rugăm să ne dezvăluiţi  care e procesul fabricaţiei sau doar puţine detalii din acesta.

Ca și orice lucru totul începe de la concept, alegerea stofelor, dantelelor și accesoriilor . Dar chiar și așa, în procesul de lucru totul poate fi schimbat, mă las dusă de imaginație.


3)Zburăm toţi cu gândul la Copilărie când observăm creaţiile Dvs şi luxul de amănunte cu care sunt înzestrate... când a-ţi dezvoltat această pasiune?  Brandul Dvs e un stil de viaţă sau doar un hobby?

Deja am răspuns parțial la această întrebare mai sus. Dacă îmi făceați această întrebare cu un an în urmă aveam să răspund că e doar un hobby, acum însă e mai mult decât atât.


4)Credeţi că motivele tradiţionale încep să fie din ce în ce mai solicitate... sau pare doar o modă  pasageră?

Fiind autocritică și perfecționistă , mi-au trebuit 5 ani ca să înceapă să îmi placă lucrările mele. Deja știu cum să aleg stofele, să asortez la ele dantelele și alte accesorii. Dar întotdeauna este loc pentru și mai bine.


5)Pentru toţi cei care încă nu cunosc această minunată lume a păpuşilor, unde vă pot descoperi pe net?

De moment administrez și pagina mea pe facebook și instagram . Posibil cu timpul voi mai găsi și alte modalități de promovare a lucrărilor mele.


6)Nunţile de azi prind un contur handmade, cum vă împăcaţi cu aceste cerinţe?

Și nu numai nunțile...😉am avut ocazia să fac mărturii atât pentru nunți cât și pentru cumetrii. Chiar am avut o comandă pentru o cumetrie la care s-a optat pentru flori ca decor pe mese dar și câte o păpușică. Mă bucur când există și persoane nonconformiste și flexibile . Iar eu la rândul meu încerc să găsesc soluții pentru realizarea ideilor lor.


7) În timpul liber, vă delectaţi cu puţină lectură, ce cărţi vă plac?

Cred că a doua pasiune a mea din copilărie este lectura. Puteam să stau cu cartea în mână și până la 2 noaptea fiind  copil. Nu sunt blocată doar la un autor sau un gen anume. Dar oricum, există autori care sunt gata să îi recitesc de nenumărate ori , printre ei se numără Mihail Bulgakov, Gabriel Garcia Marquez, Guy de Maupassant, George Sand.


8)Observând "lumea handmade-ului" care sunt impresiile Dvs, e loc pt toţi sau e dificil cu aşa multă concurenţă?

Sunt foarte critică în acest sens. Consider că totuși ar trebui delimitat aici handmade-ul ca hobby și îndeletnicire . Hobby e ceea ce faci în timpul liber pentru familie sau mici cadouaşe celor dragi. Deja următoarea etapa este atunci când consideri că ceea ce faci a depășit patru pereți și aici e important să fie găsit acel cadou individual, dar nu să se copie căci asta e cea mai mare problemă a acestor persoane.


9)Ce planuri de viitor ne puteţi destăinui, un vis ascuns în cufărul timpului?

În general nu prea iubesc să vorbesc despre planuri pe viitor... pot să spun doar că încerc să mă perfecționez în continuu , sa încerc diferite tehnici și sunt sigură că deja câteva noi realizări le veți putea admira foarte curând pe pagina mea.


Mi-a făcut mare plăcere să mă reântorc cu Dvs la Copilărie... vă mulţumesc din suflet pentru  Interviu!

Placere a fost de partea mea. Și sper ca și cei care vor citi acest interviu să regăsească copilul din ei așa cum mi L-am regăsit și eu pe al meu.


No hay comentarios:

Publicar un comentario