martes, 26 de diciembre de 2017

Craciunita



Floarea Craciunului (Craciunita) este o planta pe care o gasesti in aproape toate casele in perioada Sarbatorilor de Iarna. Legenda spune ca niste copii saraci din Mexic au vrut sa ii ofere un cadou lui Iisus si pentru ca nu aveau altceva au luat cateva buruieni si i le-au dus. In mod miraculos, o Craciunita de un rosu aprins a inforit din acele buruieni si de atunci planta a devenit o traditie a Craciunului.

Istoria Craciunitei a facut-o simbol al credintei, al puritatii, al increderii. Craciunita a fost planta de leac a aztecilor, acestia facand tincturi si ceaiuri pentru combaterea febrei. Preotii franciscani ajung sa o foloseasca in cadrul ceremoniilor religioase, iar in 1828 devine o minune a Mexicului, fiind adusa aici de catre ambasadorul SUA, Joel R. Poinsett. De aici, si numele de Poinsetiia. Exista peste 100 de varietati in intreaga lume, iar pe 12 decembrie este Ziua Craciunitei in Statele Unite.
Potrivit legendei, doi copii saraci au dorit sa ii duca lui Iisus, de Craciun, un dar la biserica. Insa, fiind foarte saraci, tot ce au putut face a fost sa culeaga niste crengute si frunze verzi de pe drum. Desi ceilalti oameni si copii au ras de cadoul lor, frunzele cele verzi se transforma in stelute rosii scanteietoare. Credinta copiilor este rasplatita de Dumnezeu. De aceea, Craciunita este un simbol al simplitatii si al lucrului daruit din inima care poate bucura prin mesajul lui propriu-zis.



No hay comentarios:

Publicar un comentario