Cum a apărut ghiocelul? Nimeni nu ştie exact, dar mulţi îşi amintesc de un sat din vremuri foarte îndepărtate în care trăia un băiat care purta acest nume, Ghiocel.
La prima vedere, părea un copil la fel ca ceilalţi, îi plăcea să se joace, să alerge prin pădure şi să petreacă cât mai mult timp alături de prieteni. Dar, Ghiocel era deosebit. Satul în care trăia el, era destul de mic, doar câteva zeci de familii, aşa că fiecare avea câte ceva de făcut. Unii se ocupau de hrană, alţii aveau grijă de apă, unii aveau în grijă paza, alţii sănătatea, bătrânul satului se ocupa de suflet iar Ghiocel era purtătorul Clopoţelului magic.
Într-o zi, în sat sosi un străin cu hainele rupte şi obosit de drum. După ce a primit hrană şi apă şi s-a odihnit puţin, străinul a putut să vorbească şi să spună că satul lui fusese distrus de Iarna, o zână învestmântată în haine de ger şi vânturi puternice. Sătenii s-au speriat şi l-au chemat în grabă pe Ghiocel.
-Staţi liniştiţi, îi vin eu de hac!
Şi-a luat clopoţelul şi a pornit spre hotarul de miază-noapte al satului. A aşteptat şi când a început să simtă un vântul rece care aducea Iarna, a început să sune din clopoţel. Iarna înfuriată, şi-a umplut gura cu crivăţ şi a început să sufle sper el, dar Ghiocel nu s-a lăsat învins. A continuat să sune din clopoţel deşi simţea cum frigul îi pătrunde prin fiecare por şi îi îngheaţă picioarele, şi trupul şi chipul. Doar mâna care ţinea clopoţelul refuza să îngheţe.
Sper dimineaţă, obosită de atâta suflat, Iarna a plecat sper alte zări, cruţând satul lui Ghiocel. Un vânt călduţ s-a pornit să sufle încălzind pământul, iarba şi copacii.
Ajunşi la hotar, sătenii nu l-au mai găsit pe Ghiocel, dar în locul lui se ridica mândră o floare măruntă şi albă ca un clopoţel. În amintirea lui, oamenii au numit-o ghiocel. De atunci, sunetul lui alungă în fiecare primăvară iarna cea grea.”
No hay comentarios:
Publicar un comentario