Mitul frumosului Narcis

Mitul frumosului Narcis

Legenda lui Narcis este una dintre cele mai celebre şi mai fascinante poveşti oferite lumii de mitologia elenă. Conform legendelor greceşti, Narcis este simbolul iubirii de sine iar Narcisele ar fi apărut în momentul morţii acestuia.

 În mitologia vechilor greci, Narcis era un tânăr deosebit de frumos şi de singuratic, fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios. Ghicitorul Cefise prezice că băiatul va trăi până la o varstă înaintată dacă nu se va privi niciodată pe sine.

 Odată cu trecerea timpului Narcis se transformă într-un tânăr deosebit de frumos şi atrăgător. De aceea reuşeşte să stârnească cele mai înfocate iubiri. Frumuseţea sa uimitoare face ca femeile care îl priveau să se îndrăgostească iremediabil de el. Cu toate acestea Narcis era insensibil la toată afecţiunea lor. Dar frumuseţea lui atrage nu doar privirea femeilor, ci şi pe cea a bărbaţilor. Astfel, se spune că mulţi dintre bărbaţii care l-au văzut pe Narcis s-au îndrăgostit de el. Din cauza disperării, chiar şi prietenul său Aminias se sinucide. Nici această sinucidere a lui Aminias nu îl mişcă pe Narcis, acesta rămânând insensibil. Tot ceea ce îi place să facă este să vâneze şi să se preocupe de propria persoană.

Se spune că de frumusetea lui s-ar fi îndrăgostit şi multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtăşită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase. Nimfele sunt alte creaţii ale mitologiei grecilor, fiind simbolizate adesea pe jumătate goale. Ele întrupează frumuseţea şi delicateţea izvoarelor, a pădurii, a întregii naturi. Protejează tot ce este tânăr şi asigură rodnicia pământului. În majoritate fiice ale lui Zeus, acestea îşi petrec  timpul în grote. Cântă, dansează şi fac parte din Curtea marilor zei şi zeiţe, precum Artemis. Nu sunt nemuritoare, însă viaţa lor durează câteva secole.

 Multe nimfe se îndrăgostesc de el, printre care şi nimfa Echo. Aceasta este blestemată de Hera, soţia lui Zeus deoarece l-a ajutat pe stăpânul Olimpului să o înşele. Nimfa a ţinut-o de vorbă pe Hera în timp ce Zeus o înşela. Aflând de acest lucru, Hera a pedepsit-o pe Echo, luându-i glasul, lăsând-o să scoată numai sunete scurte. Echo îl urmăreşte pe Narcis în pădurea unde acesta vâna. Simţindu-i prezenţa, Narcis întrebă cu glas tare cine este în pădure. Nimfa nu poate decât să scoată ecoul spuselor lui Narcis (astfel se spune că s-a născut ecoul). Disperată că nu poate să comunice cu Narcis, Echo se aruncă în braţele sale. Surprins, tânărul fuge, iar nimfa, rănită de acestă respingere nu mai vrea să trăiască şi moare.

Astfel, fetele şi nimfele îndrăgostite peste măsură şi respinse cer răzbunare. Narcis a fost blestemat de zeiţa răzbunării Nemesis să nu poată iubi niciodată pe nimeni şi să se îndrăgostească de el însuşi. Acest lucru se şi înfăptuieşte iar Narcis se îndrăgosteşte de propria sa reflecţie în apă. Narcis cade şi se îneacă când încearcă să îmbrăţişeze reflexia lui în apă. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă, care să le amintească mereu de iubitul lor. Astfel au apărut  Narcisele, flori galbene, care îşi ţin capul în jos asemenea lui Narcis care se oglindea în apă.

 Narcis a murit deoarece nu a vrut să se dăruiască. În prezent există chiar şi în dicţionar cuvântul „narcisism” care reprezintă o admiraţie şi dragoste exagerată faţă de propria persoană, care constituie adesea o stare patologică.